Cât s-a consumat dintr-un SSD second hand și ce ceri înainte să cumperi

1. Ce se consumă la un SSD și ce nu se consumă la un HDD

Un SSD scrie datele în celule de memorie care suportă un număr limitat de ștergeri. Producătorul măsoară limita asta și o scrie în fișă ca TBW, adică terabytes written: câți terabytes se pot scrie pe disc înainte ca garanția de durabilitate să expire. Metoda de măsurare e standardizată de JEDEC, în JESD218, nu e inventată de fiecare producător cum vrea.

Un SSD de 1 TB pentru birou are, în general, un TBW de câteva sute de terabytes, scris în fișa producătorului. Pune cifra aceea alături de cât scrii tu efectiv într-un an și vezi singur în câți ani ai atinge-o. De aceea un SSD folosit dintr-un laptop de birou are rareori o problemă de uzură: a fost pornit mii de ore, dar s-a scris puțin pe el.

La HDD lucrurile stau invers. Discul mecanic nu are buget de scriere, are piese care se rotesc. Ce contează acolo sunt orele de funcționare și dacă a lucrat continuu, într-un server, sau doar în timpul programului. Un disc de server scos după cinci ani de mers non-stop are peste 40.000 de ore; unul dintr-un calculator de birou, câteva mii.

Concluzia practică: la SSD întrebi cât s-a scris, la HDD întrebi cât a mers.

2. Cele trei cifre pe care le ceri înainte de comandă

Toate discurile moderne țin o evidență proprie, numită SMART, pe care o poate citi oricine cu un program gratuit. La discurile NVMe, evidența se numește SMART / Health Information Log și e definită chiar în specificația NVM Express. Iată ce ceri și ce faci cu răspunsul:

Capcana care face cifra de neînțeles: la discurile NVMe, „Data Units Written” nu e în terabytes și nici măcar în octeți. Specificația NVM Express numără în unități de 512 octeți, raportate din o mie în o mie — adică o unitate înseamnă 512.000 de octeți, cam o jumătate de megabyte. Regula de conversie pe care o poți ține minte: două milioane de unități înseamnă aproximativ un terabyte scris. Fără ea, oamenii citesc „14.000.000” și cred că discul e distrus, când de fapt s-au scris vreo 7 TB — nimic pentru un disc de birou. Programele mai noi fac conversia singure, dar nu toate, și tocmai discurile scoase din firme se citesc adesea cu unelte vechi.

Programul cu care se citesc: smartmontools merge pe orice sistem și pe orice tip de disc, inclusiv NVMe. Producătorii au și programe proprii — Samsung Magician, de pildă — care arată aceleași valori într-o formă mai prietenoasă.

Limita reală, spusă pe față: valorile SMART sunt raportate de disc despre el însuși. Un controller defect poate raporta greșit. De asta cifrele sunt un filtru bun, nu o garanție — garanția e cea scrisă în factură, despre care vorbim în secțiunea 6.

3. Capcana care costă cel mai mult: „M.2” nu înseamnă un singur lucru

Cea mai frecventă comandă greșită la discuri nu vine din uzură, ci din format. „M.2” descrie doar mufa și forma plăcuței. Sub același nume intră două lucruri diferite, iar ele nu sunt interschimbabile.

Formatele fizice sunt descrise în specificațiile SFF publicate de SNIA, nu sunt convenții locale. Verificarea durează un minut: deschizi manualul calculatorului sau al laptopului și cauți ce scrie lângă slotul M.2. Dacă nu găsești, cere-ne nouă modelul exact și îți spunem ce intră.

Când ai un disc de 2230 și un slot de 2280, există adaptor. Vezi ce e disponibil în lista de SSD-uri din stoc, unde formatul e trecut în numele fiecărui produs.

4. La HDD: un disc SAS nu intră în calculatorul de birou

A doua greșeală scumpă, de partea cealaltă. Discurile de server sunt ieftine la capacitate mare și arată identic cu cele obișnuite, dar multe sunt SAS, nu SATA. Un disc SAS are nevoie de un controler SAS ca să fie văzut; într-o placă de bază obișnuită nu funcționează.

Vestea bună, pe care n-o spune nimeni: nu ai cum să greșești montajul. Mufa pare aceeași doar din fotografie. În realitate, la un disc SATA cele două segmente ale conectorului — cel de date și cel de curent — sunt despărțite de un spațiu, iar la un disc SAS spațiul acela e plin. Consecința fizică e simplă: un disc SAS nu intră într-un port SATA, oricât ai insista, deci nu ai cum să arzi ceva din greșeală. Invers însă merge: un disc SATA se montează fără probleme într-un server cu backplane SAS. De aceea, când cumperi pentru un calculator de birou, SATA e alegerea care nu are cum să dea greș — iar dacă discul a ajuns la tine și nu intră, ăsta e semnul că ai primit un SAS, nu că e stricat.

Regula scurtă: SATA merge peste tot; SAS merge doar în servere sau cu un controler dedicat. În numele produselor noastre scrie explicit care e care.

Al doilea lucru la discurile de server: turația. Un disc de 10.000 sau 15.000 de rotații pe minut e proiectat pentru un dulap de servere, cu ventilație și cu zgomot de fond. Pus într-un calculator de birou, se aude și se încălzește. Pentru arhivă acasă sau la birou alege 7.200 de rotații.

Ce avem în ambele categorii vezi în lista de HDD-uri, unde interfața și turația sunt scrise în numele fiecărui disc.

5. Enterprise sau de birou: ce diferență face, în practică

Vei vedea pe stoc SSD-uri marcate „enterprise” și altele fără nicio mențiune. Diferența nu e de marketing:

• Buget de scriere mult mai mare. Un SSD enterprise e proiectat să suporte scrieri repetate ani la rând, nu ocazional. La aceeași capacitate, TBW-ul poate fi de câteva ori mai mare.
• Protecție la căderea curentului. Multe modele enterprise au condensatori care termină scrierea în curs când se ia curentul. Un SSD de birou nu are; datele din memoria tampon se pierd.
• Viteză constantă. Un SSD de birou e rapid în rafale scurte. Sub sarcină continuă, încetinește; cel enterprise nu.

Când contează: baze de date, mașini virtuale, servere de fișiere, orice scrie non-stop. Dacă discurile enterprise sunt pentru un server, vezi întâi ce configurații avem în lista de servere. Când nu contează: un calculator de birou pe care se lucrează în Office și în browser — acolo un SSD de birou folosit, cu uzură mică, e alegerea rațională.

6. Ce garanție ai la un disc și cum se compară cu un echipament întreg

Aici e o diferență pe care preferăm să o spunem înainte, nu după:

Dacă discul e pentru un calculator pe care oricum urmează să îl schimbi, compară: un calculator refurbished întreg vine cu trei ani garanție și cu discul deja montat și testat. Uneori e decizia mai bună decât să repari unul vechi.

Returul este de 60 de zile de la primire, iar transportul de retur îl suportă cumpărătorul. Livrarea e gratuită la comenzi de peste 500 de lei fără TVA.

7. Regula de ținut minte: orele multe sunt bune, scrierile multe nu

Dacă reții un singur lucru din tot ghidul, fie ăsta, fiindcă e împotriva intuiției și decide alegerea în două secunde.

Când vezi două discuri folosite, instinctul spune să îl iei pe cel cu mai puține ore. La un SSD, instinctul greșește. Orele spun doar cât a stat aprins calculatorul; scrierile spun cât s-a consumat discul. Sunt două lucruri diferite, iar al doilea e singurul care se termină.

Un disc scos dintr-un laptop de birou poate avea patruzeci de mii de ore și foarte puțin scris pe el: omul a lucrat în Word și în browser, iar discul a stat pornit degeaba. Un disc scos dintr-un server de baze de date poate avea de cinci ori mai puține ore și un buget de scriere aproape epuizat. Primul e o afacere, al doilea nu — deși pe hârtie al doilea pare „mai tânăr".

Deci regula, pe scurt: multe ore și puține scrieri e cea mai bună combinație de pe piață. E și motivul pentru care discurile din parcurile de birou ajung să fie cele mai bune cumpărături în echipament folosit. Întrebarea pe care o pui vânzătorului, la noi sau oriunde altundeva, e una singură: câți terabytes s-au scris pe el și cât la sută din buget înseamnă asta? Cine nu poate răspunde nu a citit discul.